O perspectivă feministă digitală asupra contemporaneității” este un proiect jurnalistic care promovează răspunsuri feministe asupra evenimentelor de actualitate și acoperă mai multe macro-arii de analiză
Urâțica. Ce ne spune societatea despre corpul nostru?
Mă întreb ce bagaj cară după ei toți aceia care operează atât de mult cu etichetele astea? Cei care adulează „frumusețea” și denunță „urâțenia”? Cine stă pitit în sufletele lor? Niște urâței supărați? Sau niște frumușei, care au nevoie de validare și n-o pot obține decât uitându-se în jos la alții? Câți urâței și câte urâțele se ascund în spatele multora dintre noi? Și cât timp o să mai hrănim, o să cultivăm diverse standarde de frumusețe? Câte generații o să mai împovărăm? Cât timp o să mai adulăm niște însușiri pentru care nimeni n-are niciun merit, asupra căruia nimeni n-are nicio putere și care mai sunt și al naibii de trecătoare?
Sunt cel mai mult în corpul meu când
Am învățat cât de multă nevoie are corpul meu de mângâieri. De mângâierile mele. Încep cu mâinile de obicei. Îmi împreunez degetele și oftez ușor. Nu e un semn rău. Apoi de regulă mă duc la față. Îmi plac denivelările feței mele. Îmi plac mult. Și pistruii și coșurile. Și punctele negre. Și cum se întinde fața mea ca plastilina. Corpului meu nu-i place machiajul. Chiar nu-i place. Are nevoie să se atingă constant, să plângă constant, să transpire constant, să râdă constant, să mănânce constant, să se scarpine constant, să bea lichide constant, așa că nu are timp să-și bată capul cu machiajul. Și eu îl las în pace.
Differently abled body
Sunt zile în care mă doare corpul și aș urla din toți rărunchii. Sunt zile în care pot să mă plimb fără să mă plâng că mi-a dat kilometrajul peste cap. Am învățat și învăț continuu să-mi accept corpul așa cum e, deși cred că e un drum care nu se termină cât trăim.
A fi intersex – despre corp, autonomie și educație
Ca activistx pentru diverse cauze și comunități, am resimțit de multe ori în interviuri presiunea de a da răspunsurile „perfecte”, pentru a-mi reprezenta bine comunitatea.
Femei mici
Mi-era necaz că deși împlinisem deja doișpe ani, încă nu-mi venise ciclul. Marinei îi venise de anul trecut și în fiecare lună trebuia să-i suport văicărelile, au ce mă doare burta, vai ce mă doare capul, ah, m-am pătat,
Corpul sub supraveghere – despre obiectificare și autoobiectificare
Nu sunt frumoasă. Nici urâtă. Nici sexy. Nu sunt ok la corp și urâtă la față. Nu am cur mișto. Nu sunt bună nici la propriu, nici la figurat. Sunt o tornadă, în mișcare, amalgam de emoții, gânduri și alte necunoscute.
Poeme // de Maria Martelli
”Tu așa erai la 11 săptămâni.
Îți sugeai deja degețelul.
Astăzi ești aici fiindcă mama ta
Nu te-a avortat.”
Queerantine
De IDAHOBIT 2021 (Ziua internațională împotriva homofobiei, bifobiei și transfobiei), Asociația Accept lansează “QUEERantine”, un zine LGBTQIA+, creat de voluntarii Accept. Zine-ul prezintă trăirile persoanelor queer în pandemie, exprimate prin poezii, poeme şi proză ilustrate.
Cui îi aparține corpul meu?
Eu îl respect, eu îi pun limite, eu îl neglijez, eu îl iubesc, eu îl modific, eu îl dezbrac, eu îl înțeleg, eu îl urăsc, eu îl vindec, eu îl înfrumusețez, eu îl mișc, eu îl îmbrac, eu îi încalc limite.
Eu îl cunosc.