de Marian Enache
ilustrație de Lucian Barbu
Personaje
Cătă
În jur de 50 de ani, old school dpdv al relațiilor și al „dating”-ului. Deschis la minte în general, dar puțin conservator în ce privește, de pildă, monogamia vs relații deschise vs poliamorie etc. Este ceea ce s-ar numi „the eternal good guy”, nu e prost deloc (dpdv IQ), dar emoțional e cam imatur. Arată bine (prea bine pt vârsta lui, zice lumea), dar nu e un top model și nici nu are prea multă grijă de corpul lui. De vreun an se tot lasă de fumat / vapat și se tot „reapucă” de alergat, dar nu reușește. Dă vina pe depresia prin care a trecut și care, zice el, nu l-a părăsit complet.
E un om cald, blând, cu spirit viu și un sens al umorului bine dezvoltat, sarcastic pe alocuri și tăios uneori.
Mirela
50+, inteligentă, divorțată, feministă, dar și ea cu opinii uneori conservatoare, o veritabilă fag hag – chiar dacă termenul e demodat / incorect politic
Ca și Cătă, suferă și ea de singurătate. E psihoterapeută, ține foarte mult la Cătă (i-ar plăcea la nebunie un bărbat ca el – dar straight, desigur), cu care iese foarte des din casă la evenimente sociale și culturale. Dacă lumea n-ar ști că el e gay, ar crede că sunt cel mai fericit cuplu din lume.
Descriere spațiu și timp
Elemente decor de bază
- Masa pusă ca pentru o ocazie specială, o sărbătoare
- Două scaune
- O boxă micuță în care se aude slow jazz
- Pentru că a gătit și ca să nu miroasă a mâncare în casă și ca să nu miroasă a mâncare în casă, Cătă a aprins două bețișoare parfumate.
- Camera are un perete mov (culoarea preferată a lui Cătă) și pe el se află multe tablouri (mai multe acuarele, dar și câteva uleiuri).
- Camera e luminată de o lampă ieftină „pe picior” luată de la Ikea.
Timpul
E toamnă. A fost o zi superbă de septembrie; totul a decurs „ca după plan”, până când tipul care trebuia să vină la Cătă – cu care el se conversa de vreo câteva săptămâni pe Scruff și apoi pe Whatsapp – a dispărut cu 15 minute înainte de presupusa oră a sosirii. Mirela sosește la o jumătate de oră după, atât i-a luat să ajungă după ce Cătă i-a trimis mesajul cu textul „Am nevoie de tine..”
(Soneria sună. Cătă se duce încet spre ușă, cu umerii căzuți. Deschide. Mirela intră și îl ia în brațe.)
MIRELA
Iubiiituuuu…
(Cătă dă s-o îmbrățișeze și el, dar mâinile îi cad grele pe lângă corp. Se abandonează în brațele ei, cu capul pe umărul ei stâng și stă acolo preț de câteva secunde. Ea îi ridică umerii, se uită la el și îi pride fața între palme.)
MIRELA
Trecem noi și peste asta.
CĂTĂ
Ăsta…
MIRELA
Hmmm… Ăsta sună a… top-top. (râde)
CĂTĂ
Hai, fată, tu crezi că de sex mi-ardea mie? Mă rog, azi. Că în alte zile… da.
MIRELA
Păi cum, făi, nu de asta v-ați văzut?
(Cătă se desprinde din brațele ei, face un pas în spate.)
CĂTĂ
Făi, ăsta era too good to be true. Mă interesa în primul rând ca suflet, ca minte, nu ca trup.
MIRELA
(frivolă, zâmbind) Deci arată bine…
CĂTĂ
(ofticat) Așa, răsucește cuțitu-n rană!
(Mirela își drege vocea și îl ocolește, se duce către masă, își pune geanta pe spătarul unui scaun și se așează la masă.)
MIRELA
(cu ton schimbat, grav.) Păi hai să vorbim!
(Cătă se „târăște” la masă și se așează vizavi.)
MIRELA
Ce-i gătiseși?
CĂTĂ
Ei… Căcat cu perje.
MIRELA
Hai, fă, că mi-e foame. Măcar cinăm și noi două, ca fetele, că a trecut luna de când nu ne-am călcat. (ca și cum ar avea o revelație) Nuuu! Mai mult. Tu ești conștient că…? Nu cred c-a trecut vreodată o perioadă atât de lungă în care să nu ne vedem. (Pauză. Cumva îngrijorată) Pisi, tu ești bine, da? (zâmbind) Sau doar ai fost pe acoperișuri?
CĂTĂ
Somon cu broccoli.
MIRELA
Mmm… Yummy. Somon… Ești în bani!
(Mirela ia carafa de pe masă și, în timp ce-și toarnă, întreabă.)
MIRELA
Mimosa? Bănuiesc că nici la asta n-ai făcut rabat…
CĂTĂ
(întinzând paharul să-i toarne și lui) N-am făcut, dar spumantul era la juma de preț…
(Ea întinde paharul spre el și ciocnesc.)
CĂTĂ
Și n-am fost pe niciun acoperiș!
MIRELA
Mă rog, dar ai stat ceva zile și nopți cu el la discuții, nu?
CĂTĂ
(râzând) Bine că ești tu mai dășteaptă!
MIRELA
Făi, ești atât de previzibilă!
CĂTĂ
(coborând ușor vocea) Nu, Mirela! Ăsta era diferit de ăilalți.
MIRELA
Măi băiatule! Uneori ai nevoie de dușuri reci și acum ai nevoie de ice bucket! (El nu zice nimic, ea continuă.) M-am săturat eu de atâtea dezamăgiri ale tale! Iubirea mea blondă… Trebuie să facem ceva cu tine.
CĂTĂ
(cumva răsfățat) Făi, chiar sunt necăjit. (Schimbă tonul pe grav.) De fapt, sunt cam… praf.
MIRELA
Ei… Abia aștept să-mi spui, dar mie mi-e foame.
(Cătă se uită lung la ea, se ridică, iese și se întoarce cu două farfurii cu mâncare. O servește, se așează. Mirela ia o îmbucătură și zice cu gura plină.)
MIRELA
Făi, adevărul e că ești material de husband.
CĂTĂ
(resemnat) Și la ce mi-a folosit?
MIRELA
(mestecând) Deci… Zi tărășenia!
CĂTĂ
Deci… Ne-am agățat pe Scruff, acum vreo lună. După vreo două zile am trecut pe whatsapp!
MIRELA
Așa, și ce-nseamnă asta?
CĂTĂ
Păi înseamnă că era ceva serios, că era interesat… Am vorbit câte-n lună și în stele, e suuuper mișto!
MIRELA
Era…
CĂTĂ
Da, băga-mi-aș… (pauză) Așa… Și…
MIRELA
Dar eu tot nu pot să cred că nu v-ați futut.
(pauză de câteva secunde)
CĂTĂ
Păi n-am zis asta.
MIRELA
(uitându-se lung la el) Ouuuuu cheeeeei… Să nu-mi spui că te-ai îndrăgostit!
CĂTĂ
Hai, fă…
MIRELA
Păi ce altceva ar putea să fie? Știe toată lumea că ești candriu și la aproape 50 de ani tu încă te-ndrăgostești ca la 16. (Râde.)
CĂTĂ
Dar nu m-am îndrăgostit!
MIRELA
Taci din gură, că te cunosc! Te aprinzi ca o proastă…
CĂTĂ
Language!
MIRELA
Da, știu: „feminizez prostia”. Corecție: te aprinzi ca un… bou după orice (accentuează) distrus de pe… Scruf ai zis că-i zice?
CĂTĂ
(cu pronunția corectă) Scruff.
MIRELA
…Care se lăbărește cu tine o lună pe telefon, îți zice că vine la cină…
CĂTĂ
(trist) Era date…
MIRELA
…Și te lasă să te pregătești (accentuează) ca un idiot, cu somon, cu flori în vază, cu lumănări parfumate, cu tot tacâmul și-ți dă țeapă.
CĂTĂ
(cu voce joasă) Se cheamă ghosting.
MIRELA
A, da? Dar nu e nimic nou sub soare, tembelul meu! De cinșpe ani prietenele mele și cu mine suntem toate ghostuite de zici că e aici Orașul Fantomelor! Așa și?
CĂTĂ
Da, fată, știu, îmi pare rău pentru voi.
MIRELA
Ei, lăsați, că nu ne fac pe noi niște inceli impotenți. (pauză și schimbă tonul) Deci, Cătă… De ce m-ai chemat, de fapt?
CĂTĂ
(vinovat) Ți-am stricat seara, nu?
MIRELA
Sper că a meritat să-mi spui că ai nevoie acum de mine și să fi alergat într-un suflet la tine, după o zi în care am rânit atâââta căcat din sufletele unor nefericiți.
CĂTĂ
O să mă ierți?
MIRELA
Dă-mi un motiv să te!
(Cătă se ridică brusc, se îndepărtează doi-trei pași către capul mesei, se ia în brațe, tace puțin, își drege vocea și spune spășit:)
CĂTĂ
Nu am făcut sex pe telefon cu băiatul ăsta. Ne-am tot întâlnit. Și, de fapt… Am făcut și eu chemsex!
(Pauză lungă)
MIRELA
Cum adică ai făcut și tu chemsex? (Se ridică agitată, gesticulează.) De ce, Cătă? (Glasul îi tremură, stă să plângă.) N-ai zis de un milion de ori că „tu nu vei face așa ceva vreodată”? (Ridică tonul, e furioasă.) N-ai zis că „tu n-o să te duci acolo niciodată”, că…
CĂTĂ
(pe ton ușor ridicat și rostire rapidă) Făi femeie, tu nu-nțelegi că orașul ăsta e futut la capitolul bărbați? Gay, că nu știu cum o fi la voi. Pula mea, șapte din zece vor chemsex, a opta e o distrusă la cap, al nouălea e (persiflant) „indisponibil emoțional” – dar nici nu vrea să și-o tragă – și al zecilea e luat ori e clozetat. Eram disperat, Mirelo! Dis-pe-rat! De doi ani jumate caut un om pe care să-l iubesc așa cum i-am iubit pe ăilalții dinainte și care să mă iubească cum m-au iubit toți ăia pe mine. Când lumea era… (pe un ton disperat) Normală! Fac cin’zeci de ani și sunt sin-gur! Nu nefutut!
MIRELA
(ton similar) Aha. Și te-ai gândit că, dacă vă drogați când vă futeți, gata: o să fie-n limbă după tine și o să te ceară de bărbat a doua zi și, eventual, nici n-o să mai așteptați să dea ăștia parteneriatul civil, că vă duceți în… Danemarca și vă luați și trăiți fericiți pă Românica și ce?
CĂTĂ
(voce joasă) Ei, căcat! Nu!
MIRELA
(cu voce blândă) Măi omule, dar tu de doi ani tot îmi zici că ești din ce în ce mai bine! Că nu te mai gândești să te sinucizi, că… Tu mă minți de doi ani?
CĂTĂ
Nu! Nu, nu, și nu.
MIRELA
De ce nu mi-ai zis să te trimit la… Din câți colegi am, ți-aș fi ales terapeutul cel mai bun, cel mai gay-friendly, pe ce tip de terapie voiai tu! De ce a trebuit să ajungi aici? Tu-ți dai seama cât de greu va fi acum să renunți? Că bănuiesc că n-ați fumat un joint și gata…
CĂTĂ
Exagerezi! (Ridică ochii la ea, se uită câteva secunde și lasă capul în jos) Au mai fost și altele.
MIRELA
Care altele?
CĂTĂ
Dar nu știu de ce faci din asta un capăt de lume, iubita. Am încercat, am văzut cum e…
MIRELA
Futu-i. Mama. Mă-sii! (coboară vocea) Cătă, toți oamenii care-mi vin în cabinet cu adicții au început așa. Cu „am luat o dată să văd cum e”. „Am băgat o dată la păcănele, de amuzament, să văd dacă câștig.” „M-am uitat și eu de curiozitate la niște porno.” Și, ce să vezi, invariabil au rămas acolo. În viciu. Din care nu s-au mai putut scoate.
CĂTĂ
Decât cu ajutorul tău.
MIRELA
(Face o pauză scurtă, apleacă din cap, se încruntă.) Mă iei peste picior?
CĂTĂ
(foarte defensiv) Nuuu. Nu, nu, nu. E normal că dacă au ajuns la tine în cabinet, aveau o problemă. Dar ce-mi spui tu e că un om care a încercat ceva de genul ăsta, (face semn de ghilimele) „viciu” nasol… Nimeni nu mai are scăpare, ceea ce… Nu e musai adevărat. Adică sunt atâția oameni care au luat ceva – nu doar o dată – și sunt bine-merci. Asta zic: că mi se pare că exagerezi un pic.
MIRELA
(fermă, tăioasă) Nu exagerez cu nimic, Cătălin! În ce te privește pe tine, nu eu exagerez, ci tu! Pentru că te cunosc de cinșpe ani și de cinșpe ani mi te mâțâi, oricând vine vorba de așa ceva, că „eu sunt un om slab, ce bine că m-a ferit dumnezeu de tentații d-astea” și pula mea. Și azi vii și-mi spui că ai început să te droghezi – căci e clar că nu a fost doar o încercare! – pentru că erai horny și ți s-a părut că bărbatul ăla e Făt-Frumos și te-ai gândit că prețul ca să-l păstrezi e să vă drogați împreună! Deci: care altele au mai fost? K? G? Coca? Ciuperci? Mefedronă? Le-ai băgat pe toate? Zi! Sau e vreun cocteil nou-inventat despre care încă nu m-ai… educat? (Pauză.) Și de când o faci, de fapt? Și cât de des?
CĂTĂ
N-am făcut-o decât cu tipul ăsta. De câteva ori.
MIRELA
De câteva ori! Într-o lună. Și „decât cu tipul ăsta”. Și vrei să te cred?
CĂTĂ
(iritat) Ei, bine, Mirela, că ești tu mai puternică! Și bine că tot ce poți să-mi spui acum e că dac-am tras ceva pe nas o dată o să devin un junkie și viața mea s-a terminat.
MIRELA
(ferm) Nu asta am zis! (pauză, schimbă tonul pe sec) Cătălin! Am vorbit de atâtea ori de junkie funcționali, care se droghează constant, se sparg… de vineri seara până duminică noaptea și luni merg, bine-merci, la muncă și viața lor e happy-happy, joy-joy. Când de fapt, este o tristețe fără margini și fără fund.
CĂTĂ
Asta scrie în DSM? În… „biblia” voastră!
MIRELA
Nu ți-e rușine? Faci mișto de meseria mea?
CĂTĂ
Te rog să mă ierți.
MIRELA
(ton sarcastic) Ce bine că ți-ai găsit un partener de viață care – ce bucurie! – ți-e și partener de drogangeală! (ton de lehamite) Auzi, nu vreau să-ți țin eu prelegeri despre cauzele psihologice ale consumului de droguri. Ce am zis este că îmi pasă prea mult de tine și te cunosc suficient de bine ca să fac „o criză” atunci când aflu că ai început să bagi. Și am văzut cum au căzut – încet, dar sigur – oameni mult mai tari decât tine.
CĂTĂ
Pe bune? Te-ai trezit să patologizezi consumul!
MIRELA
Tu te auzi? Mă acuzi pe mine de așa ceva? E corpul tău și e viața ta și faci ce vrei tu cu ele, domnu’ Neamțu. Dar e doar o chestiune de timp până o să vezi că nu mai poți să te oprești. Și poți să fii funcțional până la… vârsta lu’ Mick Jagger. Dar eu nu vreau să fiu martora decăderii tale.
CĂTĂ
Căcat, Mirela! Nu toată lumea decade!
MIRELA
A! Vrei cumva să mă convingi cât de bune sunt și cât de bine-ți fac? Ce vrei, Cătălin? Să te încurajez și să-ți spun că e OK? (Se așează.) Păi ia dă-mi și mie!
CĂTĂ
Bine că acum mă iei tu la mișto!
MIRELA
Hai, mă! Ce-ai în casă? Desigur că nu ne jucăm cu un cui! Vreau ceva tare și mișto. Ce-mi oferi?
CĂTĂ
Nu mi se pare amuzant.
MIRELA
Dar nici nu mi-am propus să fiu. Sau nu-mi dai decât dacă ne futem?
CĂTĂ
(Pauză. Face ochii mari.) Femeie! Termină cu aberațiile!
(Pauză. Mirela se ridică, își ia geanta de pe spătarul scaunului, dă pe gât paharul de mimosa și se îndreaptă către ușă.)
CĂTĂ
Bun. Și-acuma ce faci, pleci?
MIRELA
Nu plec. Mă retrag. Eu nu pot să asist cum o să te autodistrugi.
CĂTĂ
Dar am nevoie de tine!
MIRELA
Nu. Nu de mine ai nevoie, ci de oricare dintre colegii mei, la care știi că o să-ți deschid ușa, când vrei. Începând de mâine.
(Mirela iese, el se așează încet, întinde mâna după pachetul de țigări și bricheta aflate către capul mesei, își aprinde o țigară.)
CĂTĂ
Bine, făi, că ne lăsați toți, căca-m-aș în școlile voastre și-n cărțile voastre de self-help. Și-n principiile voastre spiritualiste. Taman când avem mai multă nevoie, vă retrageți, „ca să nu ne vedeți căzând, auto-distrugându-ne”. Bine că „puterea e în tine și numai în tine, eu sunt aici doar ca să te ghidez, nu pot face eu lucrurile în locul tău.” Și dup-aia scrieți pe facebook postări lacrimogene de o mie de cuvinte cu „Ai plecat prea repede, Cătă.” Haștag: prea devreme. Bag pula.
– SFÂRȘIT –
Textul este rezultatul atelierelor facilitate de Bogdan Georgescu, organizate în cadrul proiectului „Palimpsest – scriitură vie & cronotop comunitar” derulat de Asociația ADO – Artă pentru Drepturile Omului și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Proiectul „Palimpsest – scriitură vie & cronotop comunitar” își propune să aducă literatura queer în proximitatea publicului prin lecturi performative și reprezentații dramatice, contribuind la consolidarea unui ecosistem cultural dedicat textului queer în România. În perioada 15 februarie – 15 noiembrie 2026, „Palimpsest – scriitură vie & cronotop comunitar” dezvoltă infrastructură, expertiză și resurse deschise pentru promovarea și conservarea culturii scrise queer, prin ateliere de scriere, dezbateri, publicarea și arhivarea textelor, precum și prin crearea de spații dedicate acestei forme de expresie culturală.
MARIAN ENACHE
Un „artist intersecțional” (rom și queer), a acumulat un amestec eclectic de cultură vizuală și comunicare strategică în peste 20 de ani de publicitate, management cultural și creație de conținut. Din 2011 scrie – sporadic – scenarii scurte de film și teatru, care au fost premiate național și internațional. Cochetează, mai nou, cu poezia.

