Poeme de Maria Martelli
Bine ai venit în lumea ProViață
“Tu așa erai la 11 săptămâni.
Îți sugeai deja degețelul.
Astăzi ești aici fiindcă mama ta
Nu te-a avortat.”
(Traducere de pe un afiș ProViață)
1
Și totuși dacă?
Ce mamă ar fi fost aceea?
A cui mamă?
Și totuși dacă
nu
dar
ar fi vrut?
Ce mamă a fost aceea?
A cui mamă?
Și totuși dacă
acea mamă
ai fost tu?
Cine ai fost atunci?
A cui?
2
Astăzi ești aici
fiindcă
mama ta
a ales.
Sau
astăzi ești aici
fiindcă
mama ta
nu a avut de ales.
Astăzi ești aici
fiindcă
tatăl tău
și alți bărbați
au ales.
Sau
astăzi ești aici
fiindcă
mama ta
aparține
altcuiva.
3
Tu așa erai la 11 săptămâni,
un fetus viu, umflat de trupul mamei,
plin de sângele și de vitaminele mamei,
cu voință de a lua viața în tine, a o devora.
Tu așa erai la 11 săptămâni
în femeia care te purta
peste tot cu ea
chiar și înainte să decidă
că va fi mama ta.
4
Tu așa erai, un copil
plutind
pe un afiș cât blocul.
Un copil plutind într-un spațiu
fără început și fără sfârșit
fără cap și fără picioare
fără piele, sânge, oase,
un spațiu care era
chiar mama ta.
Doar cordonul ombilical
se mai vedea din ea.
5
11 săptămâni
sunt cam trei luni
aproape un anotimp
în lumea ProViață
în care vei veni
nu fiindcă
te vrea cineva
ci fiindcă nu are voie
să nu te vrea
6
Bine ai venit în lumea ProViață
ia un loc în bancă.
Nu aia, cealaltă.
Așa.
Nu te holba.
Stai cuminte.
Nu mișca.
Poartă asta.
Fă așa.
7
Bine ai venit, te-am așteptat,
copii sunt averea și viitorul națiunii,
iar noi suntem păzitorii lor,
noi suntem Pro Viața lor,
noi facem ca ei să fie,
nu cumva să nu fie,
a te fi născut e cel mai important,
a trecut ce a fost mai greu,
ai trecut din neființă în ființă,
acum te vei descurca,
nu mai ai nevoie
de nimic.
8
Problema este că
„Astăzi, asistăm la o formă de egoism.
Vedem că unii nu vor să aibă copii.
Uneori au unul şi atât,
dar au câini şi pisici
care iau locul copiilor. (…)
Această negare a paternității
sau a maternității ne diminuează,
ne ia umanitatea”
a spus Papa Francisc,
iar noi ne-am speriat
la ideea unei familii
fără copii umani de
botezat,
disciplinat
și, la nevoie,
redresat.
9
Deci dacă ai ajuns aici,
deja e nemaipomenit.
Noi cu toții ne bucurăm.
Sunt multe femei care refuză
să te aducă.
Sunt multe corpuri care refuză
să se reproducă.
Umanitatea însă trebuie maximizată
nu diminuată.
10
Lumea ProViață te primește cu
brațele deschise
dacă și ale tale sunt puternice,
dacă și plânsul tău îți anunță locul
între piulițele și unelte, în secțiunea
de producție, exact acolo unde
va fi nevoie de tine, așa cum te va plăsmui,
după chipul și asemănarea sa.
Vino, produ, consumă, nu te sfii.
Umanitatea trebuie maximizată
extinsă
exagerată.
Niciun preț nu e prea mare,
nu te sfii,
altcineva îl va plăti.
11
Vino, nu te sfii.
Spune oricui ar fi
că tu așa erai la 11 săptămâni,
că tu voiai să fii
cu orice preț.
Tu așa erai,
un fetus pe marele afiș din capitală
iar mama ta nu era
nicăieri
nu era.
Greșeala
A avea capacitatea de a da viață. A avea presupusa capacitate de a da viață. De când am aflat de această capacitate, mi-a fost frică. Frică de a da viață. Din greșeală. Mai ales din greșeală, fără să vreau. Ca și cum viața plutește în aer și dacă nu ești atentă, te-mpiedici și ea a și intrat în tine. Vorbește cu gura închisă, dacă poți. Mergi cu atenție, să nu calci pe bec. Altfel viața își face loc în tine. Nu e viața ta, dar nici chiar a altcuiva. Viața se hrănește cu tine. Viața are nevoie de corpul tău. De uterul tău, de bătăile inimii tale, de tot ce mănânci tu. Viața îți consumă toate vitaminele. Viața îți ocupă timpul, îți lărgește pielea, îți modifică viața. Viața nu se oprește când nu mai are nevoie de tine. Viața are nevoie de tine toată viața ta.
Mi-a fost frică și n-am înțeles de ce e atât de ușor să greșești. Greșeala e tot timpul după colț. Odată ce ai intrat în camera în care încap Vieți, greșeala poate intra pe geam. Poate să se strecoare pe sub ușă. Poate că n-ai fost atentă, poate că ai zis, pășește înăuntru și ai sperat să plece la timp. Poate ți s-a zis: stau doar un pic, nu-ți face griji.
Camera conține ecoul greșelii.
Mi-a fost frică și n-am înțeles de ce e atât de greu să îndrepți greșeala. Să zici, te rog pleacă acum. Să zici, doar am uitat geamul deschis. Să zici, nu am vrut asta. Să zici, nu vreau asta. Să chemi pe cineva, să-i spui să scoată afară Viața, căci Viața nu vrea să plece. Pe cine să chemi? Cine să vină și să-ți zică: liniștește-te, va fi bine? Știi doar numere de telefon care vor zice: trebuie programare. Numere care vor zice: e vina ta.
Mi-a fost frică și n-am înțeles de ce ei zic că e greșit să îndrepți greșeala. Greșeala trebuie dusă până la capăt. E dreptul greșelii să existe. Orice greșeală, odată întâmplată, trebuie să îți ia toată viața și doar apoi să moară, când nu vei mai fi. Așa e ordinea vieții.
În țara mea greșeala se poate îndrepta.
Dacă ai bani. Dacă ai unde. Dacă te descurci. Dacă știi pe cine să suni.
Nu peste tot greșeala se poate îndrepta. Nu la orice spital. Nu în orice oraș. Nu în orice județ. Nu în orice țară.
Ai grijă pe unde calci.
Ai grijă cu ce capacități te naști.
Dacă din viață ieși viață ce poate da viață, ai grijă.
Nu e vina ta.